Lumea în realitate
Lumea e atât de cruntă:
Azi te sărută,
Măine te uită,
Şi din nou în lume te-alungă.
Mereu e bine până-i ajuţi,
Îi serveşti,
Îi respecţi,
Apoi poti din nou să-i uiţi.
Nu aştepta înapoi răsplată,
Nu visa,
Nu medita,
Toata lumea e aşa.
Pierdut în iluzi,
într-un teren deschis,
înghiţită de vie,
de vântul din cavoul imaginaţiei,
înghiţită de ciudăţenia cuvintelor
spuse la întămplare,
arsă de propria privire,
întunecat de blândă,
înnecată în nisipul de gheată...
Totul pare real,
dar paradoxal...
...Simţi gustul iluzilor?
Întuneric,
deodată o voce,
o fată,
un zîmbet,
un înger.
Şi apoi un ţipăt,
spaimă,
sînge,
durere,
plîns,
nedumerire.
O conştiinţă neliniştită,
un vis chinuitor,
o imagine periodică,
o durere constantă.
Şi apoi un ţipăt,
spaimă,
sînge,
durere,
plîns,
nedumerire.
